Cum schimbi corzile la chitară

Corzile se pot schimba în două feluri. Ori aduci chitara într-unul din showroom-urile noastre și ți-o facem cât aștepți, cu verificarea instrumentului inclusă, ori o faci singur acasă după acest ghid. Îți recomandăm a doua variantă, fiindcă e singura întreținere pe care o vei repeta atâta timp cât cânți, iar după câteva încercări îți ia douăzeci de minute la masa din bucătărie.

Nu ai nevoie de atelier și nici de experiență, îți ajung trei accesorii ieftine și puțină răbdare la prima încercare. Parcurgem tot procesul din clipa în care slăbești prima coardă până la ultimul acordaj de peste două zile, iar fiindcă chitara acustică, electrică și clasică diferă exact prin felul în care se prinde coarda la punte, fiecare primește secțiunea ei, în timp ce restul pașilor sunt identici la toate trei.

Cei mai mulți își dau seama că au corzi vechi mult după ce ar fi trebuit, fiindcă o coardă nu moare peste noapte, ci se stinge încet și pe nesimțite. Întâi dispare strălucirea, iar acordul care acum o lună suna frumos începe brusc să sune plat. Apoi începe să fugă acordajul, chitara scade după câteva piese, iar corzile se depărtează una de alta, deși cheile de acordaj sunt perfect în regulă. Iar când treci cu degetul pe partea de jos a corzii deasupra freturilor, simți crestături care înainte nu erau acolo.

Ajută și o simplă privire. Rugina, petele închise și pelicula verzuie de pe corzile înfășurate arată că sub înfășurare a intrat transpirație împreună cu umezeala, iar o astfel de coardă îți tocește freturile mult mai repede decât una nouă. Nu merită să economisești la corzi, pentru că cei cinci euro puși deoparte acum se întorc mai târziu ca o notă mult mai mare pentru șlefuirea freturilor.

Cât de des cânți	Când să schimbi
zilnic o oră sau mai mult	la 3 – 4 săptămâni
de câteva ori pe săptămână	la 2 – 3 luni
ocazional câteva piese	de două ori pe an
cânți concerte	înainte de fiecare show mai mare

Ia cifrele din tabel ca exemplu, nu ca regulă, fiindcă un om distruge un set în două săptămâni, iar altul scoate jumătate de an din aceeași chitară. Contează cât de acidă e transpirația, câte ore pui în instrument și dacă ștergi corzile după ce cânți.

Înainte să te apuci de schimbul propriu-zis, pe masă ar trebui să stea deja un set nou, fiindcă o chitară desfăcută nu e situația în care vrei să studiezi diferențele dintre grosimi. Toată selecția după material, grosime și tip de instrument o găsești în articolul cum alegi corzi de chitară, iar când știi ce cauți, le găsești la corzi de chitară.

În funcție de instrument mergi la corzi pentru chitară acustică, la corzi pentru chitară electrică, la corzi de nylon pentru chitară clasică sau la seturi de corzi pentru chitară clasică, iar dacă înlocuiești doar una ruptă, există și corzi individuale. Basul are categoria lui la corzi pentru chitară bas.

Îți ajung trei accesorii, care împreună costă mai puțin decât un set de corzi. Cel mai mult timp îți economisește o manivelă pentru corzi, fiindcă răsucirea manuală a șase chei durează mai mult decât tot restul schimbului, iar majoritatea manivelelor au la capăt un locaș pentru scos cuiul de la punte, deci primești două unelte într-una.

Al doilea accesoriu e un clește de tăiat corzi, adică cleștișorul cu care tai surplusul de sârmă. Fără el trebuie să îndoi coarda până se rupe, ceea ce e lent și lasă un vârf ascuțit de care te zgârii la fiecare acordaj. Al treilea lucru e acordorul, de care ai nevoie nu doar la final, ci și pe parcurs, fiindcă în primele ore corzile noi se întind singure.

În plus pregătește o lavetă și ceva din cosmetica pentru chitară, de exemplu produse de curățare Dunlop, lavete de curățat și lustruit Dunlop, un kit complet de curățare Dunlop sau produse de curățare D'Addario, fiindcă la schimbul de corzi ajungi în locuri la care altfel nu ajungi. Așază chitara pe masă și pune sub gât un prosop rulat ca să stea stabil și să nu se legene la fiecare tragere, iar dacă nu ai unde să o pui între repetiții, merită să adaugi și un stativ de chitară.

Aproape toată lumea se teme de asta prima dată și în majoritatea cazurilor teama e inutilă. Gâtul unei chitare obișnuite e construit să suporte schimbări de tensiune, iar douăzeci de minute fără corzi nu îi fac mai mult rău decât o schimbare de vreme. Dacă dai jos tot deodată, câștigi în plus acces la toată tastiera și la cap, deci cu ocazia asta cureți instrumentul ca lumea.

Există totuși trei situații în care chiar să schimbi câte una. Prima e chitara cu Floyd Rose sau cu tremolo flotant, unde puntea ține în echilibru tensiunea corzilor față de arcurile din corp, așa că la eliberarea tuturor se răstoarnă în spate și reiei reglajul de la capăt. A doua e instrumentul cu punte nelipită, ținută pe loc doar de presiunea corzilor, unde înainte de start îi conturezi poziția cu creionul. Iar a treia oară merită să mergi una câte una ori de câte ori nu ești sigur cum a fost asamblată chitara, fiindcă restul corzilor îți servesc drept model viu.

Începe prin a roti cheia până când coarda își pierde complet tensiunea și devine moale. Abia atunci o poți tăia cu cleștele de corzi, fiindcă o coardă tăiată sub tensiune sare înapoi, zgârie lacul și în cel mai rău caz nimerește un ochi. E singurul punct din tot procesul unde chiar te poți răni, așa că nu te grăbi.

Apoi scoate capătul liber din cilindrul cheii, iar dacă se blochează, nu îl smulge cu forța, ci desfă spirele cu manivela. Dacă între timp cilindrul se învârte în gol sau simți joc în el, problema nu e coarda, ci cheia de acordaj în sine, care se poate înlocui separat.

Momentul în care tastiera e goală vine de câteva ori pe an, deci profită de el. Cu o lavetă uscată șterge depunerea de sub locul unde stau în mod normal corzile și de obicei vei fi surprins cât s-a strâns acolo în câteva luni, fiindcă e un amestec de transpirație, praf și metal tocit.

Cu uleiul de tastieră fii atent, pentru că despre el circulă mai multe sfaturi proaste decât bune. Se pune exclusiv pe lemn nelăcuit, adică pe palisandru sau abanos, iar de două ori pe an chiar e de ajuns. Pe arțarul lăcuit, cel de pe majoritatea chitarelor de tip Fender Stratocaster, uleiul nu are ce căuta, fiindcă lacul nu lasă nimic să treacă și tot ce obții e o suprafață unsuroasă pe care se prinde praful. Dacă totuși îl folosești, pune-l mereu pe lavetă și nu direct pe lemn, șterge imediat surplusul și lasă tastiera să se odihnească puțin. Produse potrivite găsești în cosmetica pentru chitară și în produsele de curățare Dunlop.

De aici procedura se împarte în funcție de tipul de chitară pe care îl ai, fiindcă prinderea la punte e singura parte a schimbului care diferă cu adevărat între acustică, electrică și clasică.

La acustică coarda e ținută în punte de un cui, iar aici apar cele mai multe pagube inutile. Nu forța niciodată cuiul lateral cu cleștele, fiindcă ori se rupe, ori îți sparge lemnul din jurul găurii, iar o astfel de reparație costă mai mult decât zece seturi de corzi. În schimb împinge întâi coarda spre interiorul corpului, ceea ce eliberează bila de sub placa punții, iar apoi cuiul iese ușor cu locașul de pe manivelă. Dacă tot nu iese, înseamnă că bila apasă în continuare de dedesubt, nu că ar sta cuiul înțepenit. Iar dacă totuși se rupe unul, nu e nicio tragedie, cuiele de punte se vând și separat, și la set.

Trece coarda nouă prin gaură, împinge-o înăuntru și pune cuiul la loc cu canelura spre gaura de rezonanță, adică spre coardă. Apoi trage încet coarda în sus până simți că bila s-a așezat pe placa punții din interior, ținând între timp cuiul apăsat cu degetul mare. Dacă sari peste pasul ăsta, coarda iese odată cu cuiul după ce ajunge la ton, de regulă exact la primul acord. Seturile potrivite le găsești la corzi pentru chitară acustică, iar cele mai folosite grosimi sunt .011 și .012.

Chitarele electrice au mai multe tipuri de punți și de aici pornește și procedura. Dacă coarda trece prin corp, o introduci din spate și tragi până când bila se așază pe partea din spate a instrumentului. La punțile top-load, adică cele în care coarda se pune de sus, o agăți pur și simplu direct în punte. La tremolo-ul de tip Stratocaster coarda trece printr-un bloc ascuns sub capacul din spate, deci deșurubează capacul și ai grijă ca înăuntru corzile să nu se încrucișeze. Dacă descoperi o piesă uzată, uită-te la punți de chitară sau direct la tot hardware-ul de chitară.

Un capitol aparte e Floyd Rose, unde schimbi strict câte o coardă, aduci microacordoarele la mijlocul cursei încă înainte de start și pui coarda dreaptă în clemă, nu strâmb. Tot procesul l-am detaliat în articolul cum reglezi un Floyd Rose. Dacă treci la altă grosime, se schimbă tensiunea și odată cu ea poziția punții, deci prinde bine și ghidul cum reglezi o chitară electrică.

Grosimile la electrică pornesc mai jos decât la acustică, cea mai obișnuită fiind .009, care se îndoaie ușor, și .010, care dă un ton mai plin, iar toată gama e la corzi pentru chitară electrică.

Chitara clasică e singura la care coarda nu are bilă la capăt, deci trebuie să o legi, și deși la prima vedere pare complicat, de la a doua coardă merge de la sine. Trece capătul corzii prin gaura din punte dinspre tine, lasă să iasă cam 5 cm, înfășoară-l înapoi în jurul propriei corzi și trece-l pe sub bucla formată.

Diferența e la numărul de înfășurări. La cele trei corzi de bas ajung două, fiindcă suprafața înfășurată ține bine, dar la cele trei subțiri fă trei sau patru, întrucât nylonul transparent e alunecos și cu doar două înfășurări nodul cedează la prima acordare. Strânge încet și urmărește dacă nodul se trage în spatele muchiei punții și nu chiar pe ea, fiindcă altfel muchia îți taie coarda în timp. Seturile le găsești la corzi de nylon pentru chitară clasică și la seturi de corzi pentru chitară clasică, iar instrumentul în sine e tratat în articolul cum alegi o chitară clasică.

Înainte să înfășori ceva, trece coarda prin gaura din cilindru și lasă după șa o rezervă cam de două-trei degete. Fără rezerva asta nu ai din ce să faci spirele necesare și coarda îți va patina în cilindru, dar dacă lași prea mult, pe cilindru apare o grămadă dezordonată de sârmă care se așază zile întregi, iar odată cu ea și acordajul.

Aici apar cele mai multe probleme de acordaj, cele pe care oamenii le pun apoi pe seama unui instrument ieftin sau a unor chei proaste. Corzile trebuie înfășurate spre interiorul capului, ca să meargă de la cilindru la șa cât mai drept, iar pe un cap clasic trei plus trei asta înseamnă că basurile se învârt într-o direcție, iar corzile subțiri exact în cealaltă.

Numărul de spire nu ține de estetică, ci de funcționare. La corzile de bas înfășurate ajung două-trei spire, fiindcă suprafața lor aspră ține prin frecare de la sine, dar la cele subțiri fă mai bine trei până la cinci, altfel coarda netedă patinează în cilindru și chitara îți va coborî chiar dacă o acordezi de zece ori la rând. Spirele trebuie în plus să se așeze frumos una sub alta în jos, către cap, și nu au voie să se încrucișeze, fiindcă sârma încrucișată se așază treptat în timpul cântatului, iar tonul mai scade încă două zile.

Când coarda e adusă aproximativ la ton, taie surplusul de sârmă scurt cu cleștele, chiar lângă cilindru. Nu lăsa câțiva centimetri ieșiți în afară pentru orice eventualitate, fiindcă de un astfel de capăt te agăți la fiecare acordaj, iar în husă îți zgârie lacul de pe cap în timpul transportului.

Corzile noi vin de pe bobina din fabrică răsucite și în primele ore se întind singure, așa că dacă nu le întinzi cu mâna vei reacorda după fiecare piesă și vei începe să dai vina pe producător. Acordează întâi chitara aproximativ, apoi prinde coarda la fretul doisprezece și trage-o ușor în sus de pe tastieră, cam 2 cm, parcurgând toată lungimea ei de la punte până la cap.

Apoi acordează din nou și repetă totul de trei-patru ori, iar gata ești atunci când tonul nu se mai schimbă după tragere. Nu trebuie să fii brutal, fiindcă scopul e să așezi spirele și să egalizezi tensiunea pe toată lungimea, nu să întinzi coarda cu forța. Corzile de oțel se stabilizează după câteva ore de cântat, în timp ce nylonul cere trei până la cinci zile, iar în prima zi le vei acorda de mai multe ori.

Acordează chitara curat cu acordorul și apoi parcurge fiecare coardă pe toată lungimea gâtului, ascultând dacă undeva zbârnâie pe un fret. Dacă nu ești sigur de procedură, articolul cum acordezi o chitară o ia pas cu pas.

La final mai verifică două lucruri care se uită după schimbul de corzi. Primul e înălțimea corzilor deasupra tastierei, al doilea e dacă acordurile la fretul doisprezece sună la fel de curat ca la primul. La trecerea spre altă grosime se schimbă tracțiunea pe gât, iar instrumentul cere adesea și reglarea lui, ceea ce e normal și nu un defect. Iar cât ai chitara în mână, uită-te și dacă ai cu ce cânta, fiindcă penele dispar și mai repede decât corzile, și dacă nu zace pe undeva un capodastru uitat.

Greșelile pe care le vedem în mod repetat la schimbul de corzi sunt doar câteva și toate pot fi evitate. Cea mai periculoasă e tăierea corzii sub tensiune, care sare înapoi și pe lângă lac poate nimeri și fața, așa că slăbește-o întotdeauna mai întâi. Imediat după vine scoaterea cuiului cu cleștele, fiindcă lemnul sărit din jurul găurii e o reparație mai scumpă decât zece seturi de corzi la un loc.

Următoarele trei nu sunt periculoase, doar enervante. Prea puține spire pe corzile subțiri fac ca chitara să nu țină acordajul, iar omul caută apoi defectul în chei care sunt perfect în regulă. Întinderea sărită înseamnă două zile de acordat în loc de cântat, și tot corzile o încasează, deși nu au nicio vină. Iar dacă cobori acordajul fără să schimbi grosimea setului, corzile vor flutura și pierzi exact tonul pe care îl voiai.

Dacă totuși se rupe ceva pe parcurs, majoritatea mărunțișurilor se pot cumpăra separat la piese de schimb pentru chitare, iar restul lucrurilor pe care merită să le ai acasă le găsești la un loc în accesorii pentru chitară.

Tot schimbul stă pe cinci lucruri, iar când ți le însușești, restul e rutină. Slăbește coarda înainte să o tai. Eliberează cuiul din punte împingând coarda în interiorul corpului, niciodată cu cleștele. Lasă la cap o rezervă de două-trei degete și înfășoară trei până la cinci spire pe corzile subțiri, prima pe deasupra capătului și restul pe dedesubt. Apoi întinde corzile ca lumea și abia la final acordează curat.

Primul schimb îți ia o oră și vei fi emoționat, al doilea jumătate de oră, iar la al treilea deja te vei gândi la altceva. Un set de corzi costă mai puțin decât un prânz, deci nu te teme să le schimbi mai des decât simți că e nevoie, fiindcă diferența de sunet o auzi imediat. Iar dacă nici după toate astea nu ai chef, adu chitara într-unul din showroom-urile noastre și ți-o facem cât aștepți.

Dacă joci o oră pe zi, socotește cam un set pe lună, iar la cântat ocazional îți ajung liniștit jumătate de an. Decide însă starea corzilor, nu calendarul, așa că atunci când sună mat, nu mai țin acordajul sau simți crestături pe ele, e timpul indiferent de când le-ai pus.

Poți, iar exact pentru asta există corzile individuale, vândute la bucată. Coarda nouă va suna însă mai strălucitor decât restul setului și se va întinde câteva zile, așa că dacă setul are deja câteva luni, merită să schimbi tot.

La o chitară obișnuită nu, fiindcă gâtul e făcut pentru schimbări de tensiune și douăzeci de minute fără corzi nu îi fac rău. Schimbă una câte una doar la Floyd Rose, la tremolo flotant și la instrumentele cu punte nelipită, unde ți s-ar strica reglajul.

La corzile de bas înfășurate ajung două-trei, iar la cele subțiri fă trei până la cinci. Trebuie să se așeze una sub alta în jos și nu au voie să se încrucișeze, prima spiră trecând pe deasupra capătului corzii, iar toate celelalte pe dedesubt, ca să se blocheze singur capătul.

Aproape mereu pentru că nu au fost întinse ca lumea sau au prea puține spire pe cilindru. Trage fiecare coardă în sus la fretul doisprezece, acordează și repetă de câteva ori, iar dacă doar una anume face figuri, uită-te la felul în care e înfășurată și dacă nu se agață în șa. Când cilindrul se învârte liber, e uzată cheia de acordaj.

Sigur nu îl trage cu cleștele, fiindcă vei sparge lemnul. Împinge întâi coarda spre interiorul corpului ca bila să se elibereze de sub placa punții, iar apoi cuiul iese cu locașul de pe manivelă, fiindcă rezistența vine aproape mereu de la bila de dedesubt și nu de la cui. Iar dacă tot se rupe, cuiele de punte noi costă câțiva euro.

Reușești, dar îți ia cam de trei ori mai mult, iar capătul îndoit al corzii rămâne ascuțit în loc să fie tăiat curat. Ambele unelte costă împreună câțiva euro și le găsești la unelte pentru chitară, deci merită luate odată cu primul set.

Folosește-l doar pe lemn nelăcuit, adică pe palisandru și abanos, iar de două ori pe an e mai mult decât suficient. Pe arțarul lăcuit uleiul nu are ce căuta, fiindcă lacul nu îl primește, și pune-l mereu pe lavetă, nu direct pe lemn, ștergând imediat surplusul. Produse potrivite sunt în cosmetica pentru chitară.

Prima dată socotește o oră, fiindcă vei verifica fiecare pas, dar după câteva repetări o rezolvi în douăzeci de minute. Chitara clasică durează mereu ceva mai mult decât celelalte, pentru că nodurile de la punte cer răbdare și nu se pot grăbi.

Pentru că în acel loc apasă pe ea ceva ascuțit și va face la fel și cu setul următor. Dacă se rupe la punte, de obicei e o muchie ascuțită sau o crestătură pe șa, iar soluția e o piesă de schimb din punți de chitară, iar dacă se rupe la cap, vinovată e o șa superioară prost prelucrată.

Basul are procedura lui, corzi mai groase și menzură mai lungă, adică lungimea corzii care vibrează, deci merită tratat separat. Seturile le găsești la corzi pentru chitară bas, iar ghidul complet pas cu pas e în articolul cum schimbi corzile la chitara bas.

După trecerea la un set mai gros vei observa că capodastrul reacționează mai sensibil, fiindcă o presiune prea mare trage notele în sus și acordurile sună apoi crescut. Strânge-l doar cât să nu zbârnâie corzile, și nici cu un pic mai mult.