Procesoare de voce

Procesoarele vocale, vocoderele și vocalizatoarele prelucrează vocea în timp real sau în lanțul de semnal al studioului. Acestea pot adăuga armonii, modifica înălțimea, modela timbrul, crea un caracter robotic sau combina vocea cu un alt semnal muzical. Echipamentele diferă prin modul de control, intrări, numărul blocurilor de efecte și destinația predominantă: scenă, studio sau experimente instrumentale. La alegere, pornește de la efectul de care ai nevoie și abia apoi compară numărul funcțiilor.

Diferența dintre cele trei abordări

Procesor vocal este denumirea mai largă a unui echipament care prelucrează semnalul de microfon. Poate include egalizare, procesare dinamică, efecte de ambianță, corecția înălțimii și suprapunerea vocilor. Vocoderul lucrează cu două componente: transferă caracterul vorbirii sau al cântatului asupra unui semnal muzical purtător, adesea provenit de la un sintetizator. Vocalizatorul sau armonizatorul creează voci suplimentare pe baza melodiei cântate și a contextului armonic introdus.

Conectarea microfonului și reglarea intrării

Verifică mai întâi ce intrare de microfon oferă echipamentul și dacă furnizează alimentarea necesară microfonului tău. Reglează sensibilitatea intrării în timpul celui mai puternic pasaj vocal, astfel încât semnalul să rămână curat și să aibă rezervă. Un nivel prea mic va scoate în evidență zgomotul etajelor următoare, iar unul prea mare va produce distorsiuni înaintea efectului. La conectarea la mixer, diferențiază nivelul de microfon de cel de linie.

Pe scenă, direcționează ieșirea procesată către un canal adecvat al mixerului. Dacă îi trimiți inginerului de sunet atât semnalul curat, cât și pe cel procesat, stabiliți rutarea și etichetarea cablurilor. Două trasee ale aceleiași voci pot crea probleme de fază sau un sunet neclar dacă sunt mixate incorect. Înaintea probei de sunet, salvează ca punct de plecare sigur o setare de bază fără efecte extreme.

Armoniile trebuie să cunoască contextul muzical

Vocile de acompaniament se potrivesc mai ușor în aranjament când echipamentul cunoaște acordurile sau tonalitatea piesei. Unele procesoare primesc o intrare de instrument, altele MIDI sau o gamă setată manual. Dacă armonia piesei se schimbă neașteptat, o tonalitate fixă poate produce note nepotrivite. Pentru aranjamente mai complexe, pregătește schimbările dinainte și salvează-le în scene sau presetări individuale, dacă aparatul permite.

• O singură terță adăugată sună diferit de o armonie amplă, cu mai multe voci.
• Vocile înalte tind să fie mai evidente, așadar verifică-le nivelul în întregul mix.
• Dublarea artificială poate îngroșa vocea fără a crea o armonie separată.
• Reglează corecția înălțimii în funcție de gen; reacția rapidă este un efect pronunțat, iar cea mai lentă poate suna mai discret.
• Testează armoniile împreună cu muzica, nu doar cu microfonul solo.

Vocoderul are nevoie de două semnale inteligibile

Vorbirea sau cântatul formează semnalul modulator, din care vocoderul preia ritmul și articulația. Semnalul purtător furnizează înălțimea și conținutul armonic. De regulă, un sunet purtător mai bogat oferă vocoderului mai mult material de procesat, însă rezultatul este influențat și de pronunție, sensibilitatea intrării și numărul de benzi al aparatului. Dacă nu se înțeleg cuvintele, corectează mai întâi sursa și nivelul și abia apoi adaugă alte efecte.

Vocoderul poate fi un procesor separat, o funcție a unui instrument cu claviatură sau un instrument software. Soluția hardware se controlează direct și se integrează mai ușor într-un sistem de scenă. Versiunea software oferă automatizare detaliată, dar necesită o interfață audio adecvată, rutare în programul de înregistrare și controlul latenței.

Controlul în timpul spectacolului

Solistul trebuie să poată schimba scenele fără să lase microfonul din mână. De aceea, comutatoarele de picior, pedalele și presetările ordonate clar sunt adesea mai valoroase la concert decât un efect pe care îl activezi o singură dată într-o seară. Butoanele și afișajul trebuie să rămână lizibile și în lumină slabă. Dacă folosești echipamentul pe masă, fixează cablurile astfel încât mișcarea să nu solicite conectorii.

Păstrează în calea de monitorizare suficient efect pentru a cânta confortabil, dar astfel încât să auzi în continuare intonația și articulația. Pentru monitorizarea fără fir poate fi util un sistem in-ear wireless; înainte de concert verifică însă întregul traseu, inclusiv nivelurile și eventuala latență. Combate feedbackul prin poziția microfonului și a monitoarelor și printr-un câștig adecvat, nu doar cu poarta de zgomot sau egalizatorul procesorului.

Pregătirea unei presetări pentru o piesă

1. Reglează un semnal de intrare curat și sensibilitatea corectă.
2. Alege efectul principal și dezactivează blocurile de care nu ai nevoie.
3. Adaugă armoniile sau semnalul purtător și verifică contextul muzical.
4. Egalizează volumele presetării activate și dezactivate.
5. Salvează scena cu un nume pe care îl recunoști rapid pe scenă.
6. Testează comutarea în ordinea întregului program.

Studio și înregistrare

La înregistrare, hotărăște dacă vrei să imprimi definitiv efectul sau să păstrezi o pistă curată pentru prelucrări ulterioare. O variantă sigură este să înregistrezi vocea curată și să asculți procesarea doar în timp ce cânți sau să înregistrezi separat ambele ieșiri. Dacă interpretarea este strâns legată de vocoder ori de o corecție agresivă, captarea semnalului procesat poate reprezenta o componentă creativă a aranjamentului.

Pentru prelucrări suplimentare poți folosi și categoria efecte și procesoare de semnal. La hardware, urmărește intrările, controlul și siguranța cu care poți reapela o presetare salvată. Ajustează setarea pentru piesa concretă, cu microfonul și sistemul de sonorizare folosite. Doar numele efectului nu îți spune dacă va susține vocea sau o va acoperi în mix.